, , , ,

Fond de ten Yves Rocher Zero Defecte || REVIEW

23:07


Bună fetelor! Eu n-am avut un început de săptămâna foarte plăcut şi sper că nu îmi va merge prost toată săptămâna. Sunt destul de obosită, dar nu voi uita de blog. Mai devreme m-am întors de la o mini sesiune de shopping şi zic că am făcut iar afaceri. Cu 30 de lei mi-am luat un cardigan ( subţirel, ce-i drept) şi un tricou foarte, foarte frumos. Acum mă relaxez urmărind emisiunea Materchef.

N-am mai scris despre un produs cosmetic de ceva timp şi am zis că astăzi a venit timpul să vă zic părerea mea despre fondul de ten "Zero Defecte" de la Yves Rocher. Puteţi vedea ce mi-am mai cumpărat în aceea comandă aici.




Descrirea oficială:
Un fond de ten fluid, delicat, îmbogăţit cu fitopigmenţi ce asigură rezistenţa timp de 14 ore. Zero defecte de dimineaţa până seara!
Mai jos, cum v-am obişnuit, puteţi vedea ingredientele :



Părerea mea:
Fondul de ten Zero Defecte vine ambalat într-o sticluţă dotată cu pompiţă ceea ce face dozarea şi aplicarea foarte igienică şi uşoară. O singură apăsare pe pompiţă şi este de ajuns pentru a "tencuii" intreagă faţă. 
Are o acoperire medie şi este buidable (se poate aplica şi un al doilea strat dacă se vrea o acoperire mai mare). Îmi place că nu dă efectul acela de mască şi nu încarcă tenul. Se simte foarte uşor pe ten şi se "setează" imediat. În primele ore nu apare nici un fel de luciu pe ten, dar după câteva ore, mai ales în zilele caniculare începe să lucească puţin faţa (dacă nu este aplicată şi o pudra).
Îmi place că dă aspectul de ten sănătos, iar nuanţa pe care o am eu 100 Beige, chiar dacă are un subton gălbui nu arată dubios pe tenul meu. Când l-am cumpărat m-am cam grăbit cu nuanţa, în prealabil să văd că există şi nuanţa "Roz" care oricât de înfricoşător ar suna, cred că ar fi fost şi mai bună. 
Eu mereu am aplicat şi anticearcăn, chiar dacă se descurcă destul de bine şi cu cearcănele mele întunecate.
În zilele caniculare, pe lângă faptul că tenul a început puţin să lucească, admir faptul că nu s-a mişcat deloc de la locul lui şi a rămas acolo. 
Singurul defect pe care il găsesc este faptul că nu este rezistent la transfer, spun din nou "săracul meu telefon, câte a pătimit".
În concluzie, vă pot spune că mie mi-a plăcut, nu îl găsesc fondul de ten ideal ( aş vrea ceva care să lumineze mai mult faţa), dar îmi place că este uşor şi rezistă de-a lungul unei zile. Este hidratant, nu am simţit să îmi usuce tenul şi nici nu m-am trezit cu monstruleţi. Faptul că nu conţine parabeni este un mare plus. Mai jos puteţi vedea un swatch pentru nuanţa 100 Beige.



Voi aţi încercat acest fond de ten? Ce fond de ten vă place foarte mult?
Vă pup,


You Might Also Like

13 comentarii

  1. Buna,

    Ma bucur ca postezi atat de des despre subiecte diverse. este foarte interesant review-ul tau despre fdt Yves Rocher, chiar ma intrebam cum arata pe piele.

    O zi frumoasa,
    Corina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc mult pentru cuvintele calde. Inseamna enorm pentru mine. Ma bucur daca te-a ajutat review-ul.

      O zi frumoasa iti doresc si eu de asemenea,
      Te pup!

      Ștergere
  2. Nu l-am incercat...nu am incercat deloc produse de machiaj de la YR...doar de ingrijire! :D
    Rusinica...dar sigur vor urma si ele! :)
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt foarte bune, cel putin rujurile-creion sunt dementiale <3
      Te pup:*

      Ștergere
  3. Am machiat-o pe o prietena cu acest fdt si mi-a placut cat de usor se "aseaza" pe ten, aspectul mi s-a parut destul de natural. Eu personal nu l-am incercat pe tenul meu, dar mi-ar placea.
    Oricum sunt fana Yves Rocher la cate produse am de la ei acasa :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu am devenit fana Yves Rocher. Mult timp am fugit de ele pentru ca mi se pareau foarte scumpe, dar au niste oferte foarte bune!

      Ștergere
  4. Sunt super bune produsele Yves Rocher, dar nu stiu ce sa zic...cred ca sunt putin mai pretentioasa atunci cand aleg fondul de ten. Eu prefer Revlon, Mac sau MUFE dar daca nu ai un ten problematic banuiesc ca e super produsul asta. pupici

    www.taitzel.com

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intradevăr MAC , MUFE sau Revlon intra in altă categorie. Eu una imi aleg fondul de ten dupa cum arata pe ten , si anume cat de natural. Dar as vrea sa incerc Revlon ColorStay :D Te pup:*

      Ștergere
  5. De la Yves Rocher am incercat doar un luciu de buze, dar tot timpul sunt in cautare de un nou fond de ten si cred ca il si pe acesta pe lista celor ce trebuie incercate :D. Acum intrebare: poti sa imi spui ce te rog cu ce faci pozele? :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Produsele Yves Rocher chiar sunt super si merita incercate , in special gelurile de dus. Eu fac pozele cu telefonul (deocamdata) , și anume un Samsung Note 2 , iar apoi le editez in PicMonkey cu auto-adjust . Te pup:*

      Ștergere
    2. Produsele Yves Rocher chiar sunt super si merita incercate , in special gelurile de dus. Eu fac pozele cu telefonul (deocamdata) , și anume un Samsung Note 2 , iar apoi le editez in PicMonkey cu auto-adjust . Te pup:*

      Ștergere
    3. Mersi :* arata tare bine pozele :D

      Ștergere
  6. Frumos articol! Uite-l si pe al meu daca doresti! https://dianagbeauty.wordpress.com/2016/08/06/yves-rocher-products/

    RăspundețiȘtergere

SUBSCRIBE NEWSLETTER

Get an email of every new post! We'll never share your address.